SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 25 iunie 2019

Băiețelul cu aripă de fluture, de Ioana Chicet-Macoveiciuc

Azi vă propun ca lectură cartea ,,Băiețelul cu aripă de fluture'', de binecunoscuta autoare de cărți pentru copii, supranumită și printesaurbana. Ea se inspiră în cărțile sale din experiențele vieții de familie, al unui stil de viață sănătos, al dezvoltării de sine și al creșterii copiilor cu respect și blândețe. Autoarea spune ,,am scris această poveste duioasă despre un băiețel diferit, pentru că eu cred că toți suntem diferiți în felul de feluri. ''Unii dintre noi suntem timizi. Alții nu pot să plângă. Alții se tem de căței. Unii nu vor să doarmă. Eu, de exemplu, nu suport castraveții. Dar cu toții vrem același lucru: să fim iubiți. David, băiatul cu aripă de fluture, e un omuleț curajos, fericit, care a înțeles ceva foarte important despre viață: că este frumoasă dacă știi s-o primești cu iubire. Îmi doresc mult ca această carte să vindece și să vă ajute să vă bucurați de voi, de viață, de fluturi și, de ce nu, și de castraveți!
Avem în fața ochilor o poveste caldă despre iubire, acceptare și prietenie. Faptul că băiețelul are o aripă în loc de mână nu estre un defect, ci o resursă extraordinară, nu doar pentru el, ci și pentru cei din jurul lui. Zborul este o metaforă foarte frumoasă despre încrederea în sine, despre autodepășire, despre dezvoltare și succes. 
Vă invit la lectură, dragi copii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu