SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

joi, 30 august 2012

Club de lectură în limbi străine - Piticoţii lingvişti au socializat



         Ieri, 29.08.2012, a avut loc la Ludoteca Secţiei pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene ,,Gh. Şincai’’, cea de-a VIII-a ediţie a Clubului de lectură pentru elevii din ciclul primar în limba germană. La această întâlnire au participat doamnele profesoare Lisa Otto şi Katharina Büscher, originare din Germania, cursanţi de la Şcoala de vară a Facultăţii de Litere, care a debutat săptămâna trecută, fiind organizată de Departamentul de franceză-germană, precum şi peste 20 de elevi de la diferite şcoli - Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller", dar şi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" şi Şcoala "Avram Iancu". Doamnele profesoare din Germania i-au antrenat pe copii la lectură şi discuţii pe baza textului „Guten Tag kleines Schweinchen", de Janosch, text ales şi pregătit cu ajutorul dnei lect. univ. dr. Veronica Buciuman, de la Departamentul de franceză-germană. Clubul de lectură este un parteneriat între Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor şi Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, prin prof. univ. dr. Magda Danciu. Scopul acestui program este promovarea lecturii în limbi străine în rândul elevilor din primele clase de studiu, dar şi stimularea creativităţii şi formarea deprinderii de a frecventa Biblioteca.
        Pe această cale dorim să le mulţumim celor două amfitrioane Lisa Otto şi Katharina Büscher, pentru prezenţa lor la această întâlnire cu copii de la şcoli din judeţul nostru, precum şi d-nei prof. univ. dr. Magda Danciu.

luni, 20 august 2012

Anunţ important!

Editia urmatoare a clubului de lectură în limba germana va avea loc miercuri, 29 august, ora 15;

Amfitrioni: doamnele Lisa Otto si Katharina Buscher - vorbitori nativi ai limbii germane; Vor fi invitati sa asiste si participantii adulti ai Scolii de vara in limba germana, cursuri desfasurate la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii din Oradea; Sunt invitaţi preşcolari şi şcolari care studiază această limbă în şcoală sau de plăcere.

Propuneri pt editiile urmatoare ale Clubului de lectură:
- Septembrie - editie in limba franceza (eventual cu invitati- vorbitori nativi)
- Octombrie (sau noiembrie) - editie in limba rom+maghiara (eventual 'Luceafarul' in cele doua limbi)
- Noiembrie (sau octombrie)- editie multilingva/'exotica' (studenti de la Facultatea de Medicina)
- Decembrie - concurs de lectura in limbi straine (text la prima vedere)

Etape:
- preinscrierea participantilor
- stabilirea si comunicarea unor reguli/criterii de evaluare si departajare + stabilirea unor categorii de varsta
- premii - carti oferite de sponsorul clubului de lectură- Libraria Gutenberg


luni, 6 august 2012

12 august - Ziua Internaţională a Tinerilor

În succesiunea generaţiilor, tineretul a reprezentat întotdeauna viitorul societăţilor umane. A construi viitorul optim înseamnă, înainte de toate, a modela generaţia tânără, a-i orienta paşii pe magistralele istoriei, a-i racorda potenţialul de generozitate şi creativitate la temperatura celor mai înălţătoare idealuri de adevăr şi frumuseţe. Ceea ce predomină în conştiinţa tineretului contemporan este sporirea interesului pentru valorile sociale revoluţionare, o stare de spirit contestatară faţă de ceea ce, într-o anumită societate, îl falsifică pe om, îl urâţeşte moral, îl frustrează de valorile omeniei, autenticităţii şi demnităţii. Tineretul din ziua de azi nu mai este ca şi tineretul de odinioară. E mai deschis spre nou, e mai rebel, mai emancipat, mai îndrăzneţ, e fără prejudecăţi, e mai ,,necioplit’’ din cauza educaţiei primite, precum şi a anturajelor pe care le frecventează. În ziua de azi, tinerii au alte preocupări. Internetul reprezintă o preocupare de bază a multor tineri, unde pot împărtăşi multe lucruri legate de viaţa lor, unde pot socializa, unde se pot relaxa accesând tot felul de site-uri cu jocuri.
Există, desigur, şi stări de derută care, de fapt, nu se datorează unor conflicte fatale între generaţii, ci unor nedrepte întocmiri sociale care provoacă o adevărată criză de încredere. Prin urmare, o societate bolnavă produce, parţial, şi un tineret bolnav şi o societate care nu mai crede în viitor, nu mai crede nici în tineret. Dar tineretul are nevoie de ideal, are nevoie de adevăr, are nevoie de aspiraţii şi sentimente frumoase, de ceva în care să creadă, aşa cum un însetat, în deşert, are nevoie de apă. În ceea ce priveşte vârsta omului, la cei mai mulţi oameni există un decalaj între vârsta fiziologică, cea mentală, emotivă şi educaţională. Sunt indivizi care ,,nu-şi arată vârsta’’, după cum alţii ,,se trec înainte de vreme’’. Copilăria şi tinereţea ne apar ca stadii a căror ordine, succesiune este constantă şi care pot fi uşor definite prin câteva trăsături esenţiale, dar care au adesea un caracter static, stereotip, exterior.
Astfel, tinereţea desemnează cea mai importantă perioadă de acumulare şi dezvoltare pe care o parcurge individul, pe plan fizic, psihic şi social, de la încheierea copilăriei şi debutul pubertăţii până la maturizarea deplină. Gândirea tânărului atinge, încă din ultima parte a adolescenţei, stadiul inteligenţei reflexive, devine critică şi meditativă. Este perioada când tânărul îşi formează puncte de vedere personale şi ,,filosofează’’. De asemenea, tot acum creşte capacitatea de a lua decizii, de autoconducere şi autoeducare, iar voinţa devine mai fermă şi mai puternică. Tânărul trăieşte intens evenimentele vieţii, simte nevoia angajării şi participării sociale utile, viaţa sa sentimentală se dezvoltă în profunzime, tânărul devenind deosebit de sensibil şi selectiv.
Totodată, tinereţea este şi vârsta marilor performanţe şi realizări, în toate domeniile de activitate, a unor valoroase idei, proiecte, creaţii şi descoperiri. Tinereţea este o perioadă de puternică expansiune, transformare şi maturizare a personalităţii, trebuie abordată din toate dimensiunile şi sub toate aspectele sale. În structura de conţinut a personalităţii tânărului, dragostea şi munca ocupă un loc central, iar aspiraţiile lui sunt puternic orientate spre autorealizare, fericire şi independenţă. Vigoarea fizică şi intelectuală, dublate de aptitudini şi de un randament superior în muncă, dau tânărului un sentiment de plinătate şi de stăpânire perfectă a propriilor forţe, precum şi posibilităţi angajate în lupta pentru realizarea scopurilor propuse.

vineri, 27 iulie 2012

În vacanţă - la bibliotecă

Activităţi în cadrul programului de vacanţă la bibliotecă.




Lucrările copiilor pot fi vizionate în holul Secţiei pentru copii şi tineret.

miercuri, 25 iulie 2012

Club de lectură


 


Întâlnirea lunară a clubului de lectură a avut loc miercuri, 25 iulie 2012, de la ora 12,00 în ludoteca Secţiei pentru copii şi tineret. Participarea  la activitate a fost surprinzătoare constând în prezenţa utilizatorilor bibliotecii însoţiţi de bunici, părinţi, dornici de a comunica într-o limbă străină (engleza) şi a elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII ,,Avram Iancu'' (director prof. dr. Gheorghina Bîrlădeanu, profesori Toader Monica, Stelieana Cârciumaru, Claudia Şora), elevi înscrişi la Şcoala de vară, un program realizat de colectivul de cadre didactice de la această instituţie. Activitatea clubului a fost gândită şi organizată de voluntari ai Corpului Păcii: Joy şi Patrick Hardin cu un grup de tineri veniţi din America. Au lecturat poemul Johnny Appleseed de Reeve Lindbergh, o frumoasă şi interesantă poveste îndrăgită de multe generaţii de copii, a lui John Chapman (Johnny Appleseed) - un ambasador al civilizaţiei care a răspândit cultura de meri. În timpul lecturii elevii au vizionat şi imagini deosebite extrase din carte. Şi pentru a fi perceput mai bine poemul, doi tineri voluntari au jucat scene importante din poem. Copiii au fost recompensaţi cu mere confecţionate din carton şi cu suc de mere. Inimoşii Joy şi Patrick au muncit o noapte întreagă pentru a coace plăcintă americană - plăcintă tradiţională de mere. Delicioasa plăcintă caldă a fost servită de invitaţi cu o porţie bună de îngheţată. Mulţumim partenerului nostru de nădejde, doamna prof. univ. dr. Magda Danciu, care a fost si este sufletul acestui club de lectură.

Ziua Imnului Naţional al României


       Când vorbim de ,,Imnul Naţional al României’’ nu putem să nu ne gândim la Andrei Mureşanu, autorul care a înflăcărat mulţimile la luptă în timpul revoluţiei de la 1848 şi a continuat să fie cîntat chiar şi după aceea. Aron Densuşianu a scris despre el, un studiu amplu şi deosebit de elogios, iar mai târziu în a sa ,,Istorie a limbei şi a literaturei române’’, îl situa în fruntea poeţilor români, deasupra lui Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri şi chiar M. Eminescu. El este descris ca fiind un poet modest, dar merituos, pe care tonul avântat al poeziei sale patriotice, al ,,Răsunetului’’ l-au împins în primul plan al atenţiei publice şi l-au făcut popular.
Andrei Mureşanu are un aer profetic aşa de grav şi de sincer în tristeţea lui că Densuşianu l-a crezut ,,om inspirat de divinitate’’.
Astfel, la 29 iulie 1998, se împlinesc 150 de ani de când, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial, pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar ,,Deşteaptă-te, române!’’ Creaţie cu adânc răsunet în conştiinţa neamului, acest cântec s-a dovedit a fi imnul fraternităţii, adevărată Marseilleză românească, cumulând contribuţia unui ardelean – Andrei Mureşanu şi a unui muntean – Anton Pann. Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri, dar şi peste hotarele vechii Dacii, după 1989, versurile sale redobândind viaţă, recăpătându-şi rolul lor de altădată.
Cântec al mândriei naţionale, al răzvrătirii, al chemării la unitate şi luptă, Deşteaptă-te, române!’’ a încălzit pe asupriţi, a glorificat pe eroi, a încununat pretutindeni marile victorii şi a constituit hrana speranţelor într-o lume mai bună, într-o orânduire socială clădită pe dreptate şi libertate naţională. A fost ,,rând pe rând’’ strigăt de revoltă, voce a sângelui latinităţii, glas de independenţă, imn de reîntregire statală, odă eroică de izbândă seculară a poporului român. Deşteaptă-te, române! nu a cunoscut graniţe, răsunând pretutindeni în lume, acolo unde libertatea naţională trebuia stimulată pe calea muzicii: din Peninsula Balcanică până în Munţii Slovaciei, din centrele studenţeşti ale Imperiului Habsburgic până în inima Franţei republicane.
În concluzie, putem afirma faptul că poezia de acest tip nu putea să nu aibă ecou în Ardealul oprimat şi lirismul lui Mureşanu care a avut imitatori. Prestigiul poetului era mare (de pildă în Epigonii, Eminescu îl aseamănă cu miticul poet şi vede în el un ,,preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet’’), în ciuda atitudinii negatoare a lui Maiorescu. Deşi poet minor, Mureşanu a creat un text care, în lirica socială românească, se numără printre capodopere’’.

marți, 17 iulie 2012

Prezentare carte

Semnalăm apariţia volumului ,,Rolul activităţilor extracurriculare desfăşurate în cadrul parteneriatelor cu instituţii de cultură şi educaţie'', apărut la Editura Aureo, coordonator  Mariana Barna. Lucrarea este rezultatul Simpozionului naţional desfăşurat pe două secţiuni: română şi maghiară, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai'' Oradea, în data de 6 aprilie 2012.
Volumul reuneşte lucrările a peste 100 de participanţi care prezintă modalităţi inedite de realizare a activităţilor extracurriculare, evidenţiind colaborarea între diversele instituţii, descriind diverse tipuri de activităţi extraşcolare, prezentând o arie largă de acţiuni desfăşurate, fiind un adevărat suport informaţional pentru participanţi.
Ideea organizării acestui simpozion a apărut din necesitatea promovării rezultatelor activităţilor din cadrul parteneriatelor încheiate de bibliotecă cu diferite instituţii educaţionale, asociaţii, fundaţii din judeţ şi din ţară. Evenimentul a fost la prima ediţie, având un adevărat succes se impune organizarea şi a altor ediţii în următorii ani.