Proba scrisă a Bacalaureatului la limba și literatura română este și proba considerată de mulți dintre elevi ca fiind cea mai dificilă, tocmai de aceea trebuie să îi acorzi o atenție sporită.
Chiar dacă subiectul I
este subiectul cu cel mai scăzut grad de dificultate, de cele mai multe ori,
din graba, mulți elevi pierd puncte considerabile. Pentru a nu te număra
printre acei elevi care au fost depunctați din cauza neatenției și pentru a
reuși să obții punctajul maxim, îți sugerăm să iei în considerare sfaturile de
mai jos (toate aprobate de profesori cu experiență):
·
Înainte de examen asigură-te că
stăpânești toate noțiunile de gramatică (rolul semnelor de punctuație), dar și
pe cele de interpretare a unui text (genul epic, genul liric, perspectiva
narativă);
·
Rezolvă câteva
dintre subiectele din anii anteriori pentru a te familiariza cu structura
și pentru a reuși să te încadrezi în timpul alocat;
·
Citește cu atenție textul de pe
foaia de examen și asigură-te că ai înțeles exact ce vrea să transmită autorul;
·
Fii atent la verbul cu care începe fiecare dintre cele nouă cerințe.
Formulări precum: „transcrie”, „selectează”, „precizează”, „notează”, „scrie”,
„menționează” indică faptul că trebuie să dai un răspuns scurt și concis, în
timp ce verbele „alcătuiește” sau „construiește” presupun ca răspunsurile tale
să fie ample;
·
Atenție la formulările de tipul „comentează în 60-100 de cuvinte…”! Dacă
dai un răspuns mult prea lung sau mult prea scurt, riști să fii depunctat;
·
În cazul în care nu știi
răspunsul pentru una dintre cerințe, nu zăbovi prea mult asupra acesteia.
Concentrează-te pe rezolvarea celorlalte, iar la final încearcă totuși să scrii
un răspuns;
·
Dacă nu rezolvi cerințele în
ordinea de pe foaia de examen, nu uita să treci cifra corespunzătoare cerinței
pentru care ai dat răspunsul;
·
Asigură-te că toate
răspunsurile scrise pe ciornă le-ai trecut și pe foaia de examen;
·
La final, reia rezolvarea și
asigură-te că ai răspuns la toate cele nouă cerințe;
·
Ai grijă să ai o lucrare
îngrijită, fără prea multe modificări și cuvinte tăiate.
Kind regards,
Amanda Oproiu
Senior Editor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu