Astăzi, 5 octombrie 2016, sărbătorim Ziua Educaţiei. În viaţa unui om educaţia ocupă şi trebuie să ocupe un loc foarte important. Educaţia începută în familie este completată cu educaţia formală, desfăşurată în cadrul organizat al şcolii, având scopuri şi finalităţi bine definite. Autoeducaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, ca şi educaţia non-formală sunt alte forme de educaţie cu impact hotărâtor asupra dezvoltării personalităţii individului şi asupra modului cum acesta se integrează şi activează în societatea din care face parte.
Ziua Educaţiei este ziua educatorilor, ziua tuturor celor care beneficiază de o formă de educaţie şi ziua în care repetăm un număr mare de motive pentru care educaţia este o prioritate a societăţilor şi statelor contemporane. Concentrate într-o singură expresie, aceste motive ar suna aşa: "un om educat se deosebeşte de un om needucat, aşa cum un om viu se deosebeşte de un om mort" (Aristotel). Astfel, societăţile au nevoie, pentru a evolua sau pentru ca, cel puţin, să nu facă paşi înapoi pe calea evoluţiei, ca membrii lor să fie "vii".
Nu întâmplător din acest an Ziua Educaţiei este prinsă într-o agendă internaţională (Agenda 2030) axată pe dezvoltarea durabilă. Cu această ocazie a fost subliniată importanţa valorizării muncii educatorilor, justa apreciere a profesiei lor, salarizarea corespunzătoare şi îmbunătăţirea dotărilor din şcoli şi a ofertei de formare şi perfecţionare profesională a dascălilor. Până la rezolvarea tuturor problemelor legate de educaţie, dragostea de cunoaştere şi avântul natural al omului spre o mai înaltă devenire şi perfecţionare surmontează multe dintre dificultăţile actuale ale sistemelor de învăţământ din lume.
Biblioteca înregistrează variaţiile din mediul educaţional şi social şi colaborează cu şcoala, familia şi comunitatea pentru realizarea scopurilor educaţiei. Ea furnizează cunoaştere prin documentele pe care le pune la dispoziţia micilor utilizatori şi a personalului din sistemul de învăţământ, oferind şi un cadru pentru studiu şi organizarea unor evenimente care îi au ca protagonişti pe şcolari şi dascălii lor.
Astăzi ne-au vizitat aproximativ 100 de elevi orădeni din clasele primare de la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" şi de la Liceul cu Program Sportiv "Bihorul". Ei au putut vedea Secţia de împrumut pentru copii şi tineret, Ludoteca, Secţia de împrumut pentru adulţi, Sala de lectură şi Mediateca. Astfel s-au familiarizat cu locurile unde îşi pot găsi bibliografia şcolară sau de unde îşi pot împrumuta cărţi de citit în timpul liber.
Iniţiativa vizitei la bibliotecă a venit din partea dascălilor, cărora le mulţumim pentru grija de a introduce biblioteca în traseul educaţional al copiilor, pentru implicarea în proiectele de colaborare bibliotecă-şcoală şi cărora le urăm "La mulţi ani".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu